Radio Levi - trezește sufletul
Dragi vizitatori,blogul a fost actualizat,ne bucurăm că ne urmăriți,Dumnezeu să vă binecuvânteze.

TU ESTI DESTINAT CA SA CASTIGI ORICE BATALIE!

Domnul Isus, prin puterea Cuvantului Sau, ne aduce aminte si astazi, caci oricine ai fii, TU ESTI DESTINAT SA CASTIG ORICE BATALIE.

Intai, trebuie ca sa STIM acest adevar, bazati pe promisiunile Domnului,

apoi sa CREDEM acest adevar,

apoi sa ACTIONAM pe baza acestui adevar.

Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, care ne-a creat cu putin mai prejos decat El, a pus in noi calitatile unui BIRUITOR.

“Suntem mai mult decat BIRUITORI prin acela care ne-a iubit.”

Stiind caci aceasta este chemarea nostra si mostenirea noastra, si pentru ca o CREDEM, cand vin luptele vietii, noi;

nu cedem,

nu dam inapoi,

nu ne inspaimantam,

nu cadem de oboseala,

nu ne ingrijoram,

nu renuntam la lupta, ci cu credinta in puterea Domnului si a victoriei de la Golgota, mergem triumfatori.

Uneori luptele sunt foarte grele de dus, alteori suntem raniti si lasati singuri, sau e intuneric bezna in jurul nostru si nu mai stim incotro sa mergem.

Dar in acele momente, sa ne aducem aminte din nou de CUVANTUL DOMNULUI SI PRIN CREDINTA SA DECLARAM CE NE PROMITE DOMNUL.

Orice lupta se da la nivelul gadurilor si vorbelor, apoi la nivelul emotiilor.

Sa invatam de la David, cand s-a confruntat cu Goliat.

In primul rand , David a venit impotriva filisteanului IN NUMELE DOMNULUI.

El s-a bazat suta la suta pe Dumnezeul lui Israel, ca-i va da biruinta si cu SIGURANTA Goliat va fi omorat.

Apoi, David a SPUS, A DECLARAT mai dinainte ce se va intampla cu Goliat.

“David a zis Filisteanului; Tu vii impotriva mea cu sabie si cu sulita si cu pavaza, dar eu vin impotriva ta in NUMELE DOMNULUI OSTIRILOR, in NUMELE Dumnezeului Ostirilor lui Israel, pe care ai ocarat-o.

ASTAZI, Domnul;

te va da in mainile mele,

te voi dobori,

si-ti voi taia capul;

astazi voi da starvurile taberei Filistenilor pasarilor cerului si fiarelor pamantului…”(1Sam 17;45-46)

Vedem credinta lui David, care a STIUT , A CREZUT, A DECLARAT si a ACTIONAT ca un BIRUITOR.

El a stiut ca a fost destinat ca sa castige, pentru ca se incredea in Dumnezeu.

Care-i vrajmasul tau cem mai furios?

Care-i lupta ta cea mai grea?

Care-i durerea si dezamagirea ta?

Indiferent, cat de grea e durerea, lupta si vrajmasul,

ADU-TI AMINTE, ca esti DESTINAT/A ca sa castigi orice batalie, atat timp cat il cunosti , il iubesti si te increzi in Dumnezeul tau.

 

Roda Volintiru

Categorie: Articole | Vizualizări: 3 | Adăugat de: Admin | Data: Ieri | Comentarii (0)

13 Aprilie

„… a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la El.” Marcu 3:13.

Aşa procedează Isus tot timpul – stă şi cheamă oamenii să vină la El. Aici vedem modul în care fiecare om care Îi aude vocea ar trebui să răspundă: să părăsească compania lumii, să păşească cu curaj înainte, să treacă linia şi să-şi ocupe locul alături de Isus. Sunt câteva lucruri de spus despre felul în care oamenii aceştia au răspuns chemării lui Cristos. Ei au făcut-o de bunăvoie. Deşi i-a ales dintr-o naţiune întreagă şi i-a chemat, n-a existat vreo constrângere asupra lor de a merge cu El. Ei ar fi putut refuza, dacă ar fi vrut.

Cristos nu îşi face niciodată ucenici cu forţa. Trebuie să dorim şi să alegem să venim la El. Apoi, ei i-au răspuns cu promptitudine, fără a ezita. Nu I-au cerut timp de gândire, n-au vorbit despre faptul că sunt necorespunzători sau nevrednici. Nu I-au spus lui Isus că le era teamă că nu vor putea să rămână credincioşi. Nu au spus: „Vom merge mâine.” În momentul în care s-au auzit chemaţi pe nume, au răspuns. Apoi, răspunsul lor a fost dat într-un fel în care a putut fi înţeles. Când au auzit chemarea, au păşit fără şovăire şi, traversând spaţiul dintre mulţime şi Stăpân, s-au unit cu El. Aceasta nu s-a făcut în secret.

N-au aşteptat până au fost singuri cu El, ca apoi să-I spună cu glas încet că s-au hotărât să-I accepte invitaţia. Ei nu şi-au propus să devină ucenicii Săi şi, în acelaşi timp, să rămână în anturajul vechilor prieteni, continuând să se ocupe de vechile lor afaceri. Ei s-au separat imediat de oamenii din jurul lor şi au trecut de partea Sa, încredinţându-se complet în mâinile Lui, pentru a-I aparţine şi pentru a îndeplini poruncile Sale pe tot parcursul vieţii lor. Aşa au început oamenii aceştia şi acesta este modul în care ar trebui să înceapă fiecare om pe care Isus îl cheamă să devină ucenicul Său.

Categorie: Veniti la o parte | Vizualizări: 18 | Adăugat de: Admin | Data: Ieri | Comentarii (0)

12 Aprilie

„Căci El vindeca pe mulţi şi de aceea toţi cei ce aveau boli se înghesuiau spre El ca să se atingă de El.” Marcu 3:10.

Deşi comploturile duşmanilor Săi L-au alungat pe Isus din cetate, ele nu L-au împiedicat să facă bine. Deşi unii I-au respins dragostea, inima Sa nu s-a închis. Capernaumul a pierdut mult când El a ieşit pe porţile sale, însă asupra gloatelor care L-au urmat s-au revărsat binecuvântări ale harului. Adeseori aceasta este calea. Darurile iubirii, pe care Cristos le poartă în mâinile Sale, sunt respinse de cei cărora le sunt oferite mai întâi, dar sunt duse apoi la alţii, care le primesc cu bucurie. Persecuţia împrăştie, în general, sămânţa pe care încearcă să o distrugă. Când primii creştini au fost izgoniţi din Ierusalim, acest lucru a dus la răspândirea Cuvântului în toate ţările din jur, în care ei au fugit. Dacă cineva ne respinge şi îşi bate joc de noi, trebuie să ducem mesajul altcuiva. Imaginea oamenilor care se înghesuie aici, în preajma lui Cristos, fiecare încercând din răsputeri să ajungă la El ca să-L atingă, este una foarte expresivă şi plină de viaţă. O atingere era suficientă. Toţi cei care se atingeau de El erau vindecaţi.

Viaţa şi sănătatea se revărsau în trupurile bolnăvicioase, când degetele tremurătoare veneau în contact cu Vindecătorul, sau chiar şi numai cu hainele Sale. Deci, o atingere este întotdeauna suficientă. Orice om care se atinge cu adevărat de Cristos este vindecat. Însă, trebuie să fim siguri că Îl atingem. Nu este destul să ne aflăm în mulţimea care se adună în jurul Lui. Numai aceia sunt vindecaţi, a căror credinţă îi aduce cu adevărat în contact cu El. Nu este destul să te afli într-o adunare care se închină. Unul care stă sau se închină în apropierea noastră poate să primească o mare binecuvântare, în timp ce noi nu primim nimic. Aceasta este din cauză că el întinde mâna credinţei şi Îl atinge pe Cristos, în timp ce noi, la fel de aproape de Cristos precum este el, nu ne întindem mâna ca să-L atingem, şi de aceea nu primim nicio binecuvântare.

Categorie: Veniti la o parte | Vizualizări: 26 | Adăugat de: Admin | Data: 12.Aprilie.2021 | Comentarii (0)

11 Aprilie

„Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;…” Marcu 2:27.

Sabatul n-a fost făcut pentru om numai ca o lege arbitrară, pe care el trebuie s-o respecte. El este la fel de mult o lege a naturii omului, sau în armonie cu natura lui, aşa cum este noaptea care îl îndeamnă să pună capăt trudei sale şi să caute odihnă şi somn. Ziua aceasta a fost făcută pentru natura fizică a omului. S-a dovedit de multe ori că trupul are nevoie de Sabat. Apoi, a fost făcută şi pentru binele spiritual al omului, ca să-i dea ocazia nu numai la odihnă fizică, ci şi la comuniune cu Dumnezeu, când tumultul problemelor şi al muncii a încetat. Sabatul a fost făcut pentru om, ca să contribuie la bunăstarea lui în toate privinţele. Întreaga istorie dovedeşte că Sabatul este o binecuvântare oriunde este respectat, şi că încălcarea lui aduce pierdere şi suferinţă.

Domnul nostru ne arată clar, prin exemplul şi învăţătura Sa, că Sabatul nu a fost niciodată menit să fie o povară sau să se lucreze excesiv în el. Deşi munca laică este interzisă de Sabat, nu se încalcă nicidecum caracterul sacru al acestei zile prin faptul că pregătim suficientă mâncare pentru a potoli foamea trupurilor noastre, că scoatem un animal dintr-o groapă sau că vindecăm un om care este bolnav. Nu este mare nevoie în zilele acestea să spunem multe despre acest aspect în legătură cu Sabatul. Nu mulţi oameni sunt dispuşi acum să facă din Sabat o povară sau un jug chinuitor. Tendinţa este contrară. În acelaşi timp este bine să înţelegem exact ceea ce ne învaţă Domnul nostru despre subiectul acesta. El nu a căutat niciodată să facă din Sabat ceva apăsător sau o povară. Lucrurile necesare sunt permise, chiar dacă par să încalce litera legii. La fel sunt şi acţiunile de milă şi de binefacere. Ar fi greu, totuşi, să foloseşti acest enunţ al Domnului ca scuză pentru circulaţia trenurilor, pentru ţinerea magazinele deschise sau pentru a o suta parte din acţiunile laice pe care oamenii vor să le facă sub pavăza învăţăturii lui Cristos.

Categorie: Veniti la o parte | Vizualizări: 30 | Adăugat de: Admin | Data: 11.Aprilie.2021 | Comentarii (0)

10 Aprilie

„«Scoală-te», i-a zis Isus, «ridică-ţi patul şi umblă». Îndată omul acela s-a făcut sănătos…” Ioan 5: 8, 9.

Bărbatul ar fi putut spune: „Dar eu nu mă pot ridica. Acesta este chiar lucrul pe care n-am fost în stare să-l fac timp de treizeci şi opt de ani. Să-mi ridic patul! N-aş putea ridica nici măcar o pană; iar, în ce priveşte umblatul, e la fel ca şi cum mi s-ar cere să zbor. Nu pot să fac aceste lucruri până nu sunt vindecat.” Am auzit cu toţii oameni vorbind în felul acesta despre începerea vieţii creştine. Ei se folosesc de neputinţa lor, ca să-şi justifice întârzierea în a acţiona imediat. În ascultarea acestui om este o lecţie minunată pentru astfel de persoane. În momentul în care a auzit porunca, a făcut efortul să se ridice şi, pe măsură ce-l făcea, primea putere.

Viaţa nouă a venit odată cu simpla ascultare. Cristos nu ne porunceşte niciodată ceva imposibil. Când ne porunceşte să ne ridicăm din păcatul şi neputinţa noastră şi să începem umblarea creştină, El vrea să ne dea har şi tărie ca să putem face asta. Acelaşi lucru este adevărat cu privire la tot ce ne cere Cristos în slujirea Sa. Oamenii cred că este „umilinţă” să fii reţinut în ce priveşte împlinirea datoriei şi acceptarea responsabilităţii, când te cheamă Cristos; însă, aceasta nu este umilinţă deloc, ci necredinţă şi păcat. Zăcem în zdrenţele noastre jalnice şi spunem: „Nu am putere pentru asta, nu am înţelepciune pentru cealaltă”, în vreme ce, dacă ne-am ridica pur şi simplu ca să ascultăm de fiecare chemare a lui Cristos, El ne-ar folosi în slujba Sa nobilă. Omul acesta şi-a arătat credinţa prin faptul că s-a străduit imediat să facă ceea ce i-a poruncit Cristos să facă. Dacă n-ar fi procedat astfel, n-ar fi fost vindecat.

Sunt mulţi care zac paralizaţi din punct de vedere spiritual, an după an, doar pentru că aşteaptă să fie vindecaţi înainte de a încerca să se ridice şi să umble. Sunt mulţi care nu fac niciodată vreo slujbă vrednică pentru Cristos şi rămân de-a lungul anilor într-o stare de inutilitate, deoarece se cred incapabili pentru îndatoririle la care sunt chemaţi. Este timpul să învăţăm să păşim imediat, să facem orice ne porunceşte Cristos să facem. Când începem să facem aceasta, vom descoperi că suntem puternici.

Categorie: Veniti la o parte | Vizualizări: 24 | Adăugat de: Admin | Data: 10.Aprilie.2021 | Comentarii (0)

09 Aprilie

„…n-am niciun om să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa;…” Ioan 5:7.

Nu sunt atât de mulţi oameni nemântuiţi în fiecare comunitate, care ar putea să spună şi ei: „Nu am pe nimeni care să mă ducă la Cristos”? Sunt multe suflete de care nu le pasă nimănui. S-ar putea răspunde că Evanghelia este oferită tuturor, că toţi ar putea să vină, dacă ar dori. Totuşi, creştinii nu trebuie să uite că cei nemântuiţi pot primi har numai prin cei mântuiţi; că cei care sunt iertaţi trebuie să ducă vestea îndurării şi celor neiertaţi.

Răscumpărarea este divină – nimeni, în afară de Isus, nu poate mântui; dar preoţia este umană. Felul obişnuit în care Dumnezeu îi găseşte pe păcătoşi şi îi aduce la Mântuitorul este prin dragostea şi mijlocirea altor oameni mântuiţi. Trimiterea pe care o face Cristos sună astfel: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Noi ar trebui să facem pentru cei nemântuiţi ceea ce a făcut Cristos când a fost aici, ce ar face şi acum, dacă ar trăi exact unde trăim noi, printre ei – ar merge la ei şi i-ar întreba dacă vor să se facă sănătoşi.

Nu sunt în jurul nostru oameni pierduţi, care vor putea spune la Curtea de judecată al lui Dumnezeu: „Creştinii de lângă mine nu m-au condus la scăldătoare, nu m-au rugat niciodată să vin la ea pentru a fi curăţit”? Acest om care aştepta pe marginea scăldătorii este o imagine a multora din preajma noastră, – aproape de apele vindecătoare, cu inimi flămânde, nesatisfăcute, având nevoie doar de ajutorul unei mâini omeneşti care să-i conducă la Mântuitorul, şi totuşi, stând acolo, an după an, nemântuiţi, fără a obţine vreodată acel ajutor sau acea înţelegere. Cu siguranţă, n-ar trebui să-i lăsăm pe cei nemântuiţi din jurul nostru să piară, fără a încerca, pe toate căile posibile, să-i conducem la apele de curăţire şi vindecare. Cum dovedim că suntem mântuiţi noi înşine, dacă nu suntem interesaţi de mântuirea altora? Să ne uităm împrejur şi să vedem dacă vreunul dintre vecinii noştri ar putea să spună ce a zis acest biet om de la Betesda. Apoi să ne grăbim şi să-i conducem la Mântuitorul.

Categorie: Veniti la o parte | Vizualizări: 31 | Adăugat de: Admin | Data: 09.Aprilie.2021 | Comentarii (0)

Uneori, Dumnezeu nu poate închide gurile leilor din viața noastră pentru că ne-am pus deja capetele în gurile lor. Deja am cedat, deja ne-am predat, iar un semn al predării este lamentarea, văicăreala, îngrijorarea, tulburarea și chiar boala în care ne aruncăm cu brațele deschise prin stresul acumulat.

Dumnezeu nu poate închide gurile leilor din viețile noastre pentru că stăm cu fața spre ei și le lăudăm puterea în loc să le întoarcem spatele ca Daniel și să lăudăm pe Dumnezeu. De atâtea ori spunem că e imposibil să scăpăm de vicii, de atâtea ori lăudăm puterea nemărginită a acestor “lei” care ne rod oasele de vii și nu-i dăm credit lui Dumnezeu, care poate totul. De atâtea ori am întâlnit oameni robiți, care-mi spuneau într-una cât de mari sunt leii din viețile lor și cât de mic e Dumnezeu față de problemele lor, când realitatea este invers.

Dumnezeu va închide gura leilor când vei înțelege că o pote face prin mâinile tale, cum David a alergat leul și i-a rupt gura, la fel poți face și tu prin atitudine, credință și curaj. Până nu înveți să-ți alergi proprii lei, ei te vor alerga pe tine. Ridică-te în Numele lui Isus și spune-le leilor tăi despre Cel care i-a dat putere lui David să le rupă gura și despre Cel care l-a scos pe Daniel viu din groapa unor lei înfometați. Indiferent cât de înfometat este cancerul din tine, boala care te distruge, duhul care te chinuie, ai un Dumnezeu care spune “Nu” oricărui leu.

Cu prețuire,


Toni Berbece

Sursa

Categorie: Articole | Vizualizări: 23 | Adăugat de: Admin | Data: 08.Aprilie.2021 | Comentarii (0)

„Așadar, să venim cu îndrăzneală la tronul harului, ca să putem obține milă și să găsim har pentru a ajuta în timpul nevoii” (Evrei 4:16).

Când Dumnezeu ne spune să venim la tronul său cu îndrăzneală, cu încredere, nu este o sugestie. Este preferința lui și trebuie luat în seamă. Deci, de unde obținem această îndrăzneală, acest acces-cu-încredere, pentru rugăciune?

„Rugăciunea eficientă și fierbinte a unui om drept folosește mult” (Iacov 5:16). Cuvântul „eficient” provine aici dintr-un cuvânt rădăcină greacă care înseamnă „o poziție fixă”. Acesta sugerează o mentalitate inamovibilă, de neclintit. La fel, „fervent” vorbește despre o îndrăzneală construită pe dovezi solide, dovezi absolute care susțin petiția ta. Împreună aceste două cuvinte înseamnă a veni în curtea lui Dumnezeu pe deplin convins că aveți un caz bine pregătit. Este dincolo de emoții, de sunet, de entuziasm pompat.

O astfel de rugăciune poate veni doar de la un slujitor care cercetează Cuvântul lui Dumnezeu și este pe deplin convins că Domnul este obligat să-l onoreze. Într-adevăr, este important ca niciunul dintre noi să nu intre în prezența lui Dumnezeu fără a aduce Cuvântul Său cu noi. Domnul vrea ca noi să-i aducem promisiunile, să-i reamintim de ele, să-l legăm de ele și să stăm pe ele.

Mai mult, ni s-a dat ajutor pentru a ne apropia de tronul har al lui Dumnezeu. Biblia spune că suntem petiționari la tronul său și că Hristos este acolo ca mijlocitor sau avocat al nostru. De asemenea, avem Duhul Sfânt care stă lângă noi în curtea Tatălui. Duhul este „paracletul” nostru, cel care ne servește drept consilier. El stă să ne amintească de decretele veșnice și de constituția divină care alcătuiesc Cuvântul lui Dumnezeu.

Așa că avem aceste promisiuni incredibile - de avocat și de consilier, care stă lângă noi - pentru a ne oferi îndrăzneală și siguranță în venirea pe tronul lui Dumnezeu.

Sursa

Categorie: Devoțional | Vizualizări: 25 | Adăugat de: Admin | Data: 08.Aprilie.2021 | Comentarii (0)

08 Aprilie

„Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani.” Ioan 5:5. Aceasta a fost o perioadă lungă de boală. Este foarte greu să fii un invalid an după an. Textul de astăzi poate ajunge la unii care sunt chinuiţi astfel şi ar fi bine să ne oprim pentru o clipă ca să ne gândim la cazul lor. Creştinii invalizi au la dispoziţie multe mângâieri; rămâne doar să vrea să le ia în inimile lor. Dumnezeu nu face greşeli în modul în care Se ocupă de copiii Săi. El ştie în ce şcoală învaţă ei cele mai bune lecţii şi prin ce fel de experienţe se vor dezvolta cel mai bine.

Richard Baxter a făcut o însemnare ciudată pe marginea acestui pasaj: „Ce mare îndurare faţă de omul acela – să trăiască treizeci şi opt de ani sub disciplina sănătoasă a lui Dumnezeu! O, Dumnezeul meu, Îţi mulţumesc pentru o disciplină asemănătoare timp de cincizeci şi opt de ani; cât de sigură este o viaţă ca aceasta, în comparaţie cu prosperitatea deplină şi cu plăcerea!” Focul cuptorului suferinţei arde multe legături ale păcatului şi ale caracterului lumesc. Mulţi care sunt în cer acum îi vor mulţumi pentru totdeauna lui Dumnezeu pentru invaliditatea din viaţa aceasta, care i-a protejat de păcat. Putem fi siguri că Dumnezeu nu îşi cheamă niciodată vreunul din copiii Săi la o parte, în camera de suferinţă, fără scopul de a-i binecuvânta. El vrea să-i înveţe vreo lecţie, vrea să le arate o nouă lumină a iubirii Sale, vrea să aducă la suprafaţă vreo frumuseţe din ei.

Camerele de boală ar trebui să fie întotdeauna locuri sacre pentru noi, când ne amintim că Dumnezeu ne-a chemat acolo, pentru a face o lucrare specială în sufletele noastre. Trebuie să fim foarte atenţi, ca să nu pierdem binele pe care vrea să-l primim. Numai cei care se încred în Cristos şi stau la pieptul Său sunt binecuvântaţi de suferinţă. Prea mulţi invalizi devin nemulţumiţi, nefericiţi, acri şi irascibili. Adesea, boala nu face niciun bine pentru cei ce suferă. Puţine sunt situaţiile în care avem atât de mare nevoie să veghem asupra noastră înşine şi să ne devotăm în rugăciune către Dumnezeu. Caută să ţii boala în afara inimii tale, şi să-L păstrezi pe Cristos acolo, cu dragostea şi pacea Sa.

Categorie: Veniti la o parte | Vizualizări: 29 | Adăugat de: Admin | Data: 08.Aprilie.2021 | Comentarii (0)

Puterea lor stă în a fi liniştiţi. (Isaia 30:7, KJV)

 

Liniştea interioară este absolut necesară în adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. Mi-amintesc că am învăţat aceasta într-o perioadă de mare criză din viaţa mea. Întreaga mea fiinţă părea să palpite de nelinişte, şi nevoia pe care o simţeam după o intervenţie rapidă şi puternică era copleşitoare. Însă circumstanţele erau de aşa natură că nu puteam face nimic, şi persoana care m-ar fi putut ajuta nu făcea nimic.

Pentru un timp părea ca şi cum m-aş fi făcut ţăndări din cauza frământării mele interioare. Apoi, dintr-odată, „un susur blând şi subţire“ (1 Împăraţi 19:12) a şoptit în adâncul sufletului meu: „Opreşte-te, şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu“ (Psalmul 46:10). Cuvintele au fost rostite cu putere, şi am ascultat. M-am adunat, aducându-mi trupul la linişte deplină, şi am forţat duhul meu tulburat să tacă. Abia atunci, uitându-mă în sus şi aşteptând, am ştiut că Dumnezeu era Cel care vorbise. El era în mijlocul crizei mele şi a neajutorării mele, şi eu m-am odihnit în El.

Aceasta a fost o experienţă pe care n-aş fi ratat-o pentru nimic în lume. Aş putea spune că din liniştea aceea părea să provină puterea care a rezolvat criza şi care a condus foarte repede la o soluţie de mare succes. În timpul acestei crize am învăţat efectiv că „puterea [mea] stă în a fi liniştit“.

Hannah Whithall Smith

 

Există o pasivitate perfectă care nu este lene. Este o linişte vie născută din încredere. Tensiunea tăcută nu este încredere, ci doar nelinişte comprimată.

 

Nu în larma furtunii urlătoare,

Nu în cutremur sau flăcări devoratoare;

Ci în liniştea care poate transforma orice frică,

A venit la profet susurul blând şi liniştit.

 

O, suflete, taci pe muntele lui Dumnezeu,

Chiar dacă grijile şi nevoile se agită în jurul tău ca o mare;

Din rugăciuni, cereri şi dorinţe nemărturisite,

Opreşte-te, şi ascultă ce-ţi va spune Dumnezeu.

 

Orice părtăşie are pauze de odihnă,

Forţe noi cresc cu fiecare nivel de putere;

Cele mai plăcute Aleluia ale celor binecuvântaţi

Sunt tăcute, timp de jumătate de oră.

 

O, odihneşte-te, într-o linişte totală a sufletului,

Renunţă la cuvinte, lasă rugăciunea şi lauda pentru un timp,

Lasă-ţi întreaga fiinţă, liniştită, în controlul Lui,

Şi învaţă întreaga semnificaţie a glasului şi zâmbetului Lui.

 

Nu să lupţi ca un atlet pentru o cunună,

Nici să apuci cerul prin violenţa voinţei;

Ci să şezi cu Tatăl tău ca un copil,

Şi să cunoşti fericirea care urmează după al Său „Fii liniştit!“

Mary Rowles Jarvis

Sursa: Izvoare in desert

Categorie: Devoțional | Vizualizări: 17 | Adăugat de: Admin | Data: 07.Aprilie.2021 | Comentarii (0)

1 2 3 ... 38 39 »